descoperirea unei secțiuni de graniță Permian-Triasic în nord-estul Utah a oferit o oportunitate de a studia chimia și geologia asociate cu acest eveniment care a dus la una dintre cele mai mari extincții în masă de pe planetă., De la 83% la 97% din speciile care trăiesc pe planetă au dispărut în acest interval relativ scurt de timp geologic care definește granița geologică majoră dintre epocile paleozoice și mezozoice. Cauza și succesiunea rezultată a evenimentelor care au dus la această dispariție i-au nedumerit pe geologi de ani de zile. Noua secțiune stratigrafică din Utah a oferit un cadru pentru reconstrucția chimiei care se afla în ocean în timpul extincției în masă., Analiza geochimică a secțiunii demonstrează, trecând peste limita de la Paleozoic la Mezozoic, o scădere semnificativă a carbonatului și a carbonului organic total și o apariție întârziată a piritei. Raporturile izotopilor de Carbon (δ13C) arată o excursie negativă în carbonat cu raporturi scăzând de la 2.59‰ la -3.63‰. Mercurul ridicat este prezent la limită, cu o creștere de 4 ori față de nivelurile de fond. Stratul limită are, de asemenea, zinc ridicat, plumb, stronțiu și nichel, dar nu la niveluri suficient de ridicate pentru a indica o sursă de cenușă vulcanică., Nu există dovezi în concentrații de elemente siderofile și calcofile pentru un impact extraterestru. Secțiunea stratigrafică din Utah susține teoria unei eliberări masive de dioxid de carbon, rezultând acidificarea oceanelor. Nivelurile ridicate de mercur, precum și nivelurile ridicate de zinc și plumb implică o sursă de cărbune declanșată de complexul modern Siberian traps sill. Întârzierea conținutului îmbogățit de sulf și bariu în înregistrarea stratigrafică indică un ocean anoxic și o creștere a hidraților de metan din adâncime., Studiul suplimentar al acestei secțiuni stratigrafice ne va ajuta să înțelegem impactul global pe care aceste evenimente catastrofale l-au avut asupra vieții.